Maria
Tuc-tuc-tuc. Sosi trenul. Maria se urcă în grabă în tren.
- Cară cred, prea multe lucruri cu sine, zise cineva.
- Ei, pana la destinație scapă de toate cele netrebuincioase, zise altcineva.
Vagonul este prea plin. E obositor. Intră în compartiment cu o oarecare temere. Însă după ce-și privi vecinii se liniști. Era un bărbat în varstă cu puțină bărbie albă. Și avea în cap și o pălărie neagră, ceea ce-l făcea mai distins. Nu era nici slab, nici gras și costumul său maro îi venea de minune. Citea un ziar. Cealată persoană e o femeie de vreo 45 de ani. Arată prea plictisitoare pentru a se intra cu ea în vorbă.
Maria se așeză langă fereastră. Privea cum se prelingeau picăturile de ploaie pe sticlă.
Tuc-tuc-tuc. Trenul o ducea acolo unde ea demult visase să ajungă. Bătranul scoase un pachet de biscuiți. Și încercă să-și servească vecinii. Femeia refuză. Maria, nu. Îi era prea simpatic ca să-l refuze. Dar, îi era și puțin foame.
Sună un clopoțel. Asta o ajută pe Maria să-și reamintească ceva dintr-o carte… “nu sunt o piesă de mobilier, o păpușă sau o marionetă cu care cineva să-și împodobească un perete, un fotoliu sau viața. Sunt mai mult de atat.”
Bătranul îi oferi al doilea biscuit. O picătură greoaie de ploaie căzută pe geam îi trezi atenția și o făcu să înțeleagă că “mainile se întalnesc, se despart… dar îți las păstrate în cutele cele mai adanci ale sufletului ceva absolut extraordinar.”
Ultimul biscuit îl primi înainte să adoarmă. Era prea violent calmul ăsta al bătranului pentru ea. Cu atata ușurință să oferi… fără a scoate vreo vorbă. Trenul avea să se oprească în cateva clipe. Bătranul înainte de a coborî, îi mai lăsase cațiva biscuiți. El știa că ea, este abia la început de drum. Și are nevoie de multe puteri pentru a descoperi viața și tot senzaționalul ei.
Cine eşti tu?
Ştiu, eşti imaginaţia mea. Eşti visul meu devenit realitate. Eşti o himeră. Eşti cartea mea răvăşită de amintiri. Te invit să-ţi vezi de treabă totuşi. Până savurez gustul prăjiturii. Şi a ceaiului verde cu flori de lotus.
Nu mă privi cu stupoare. N-am chef de pretenţiile tale acum. Nu mă târî după tine. Nu-mi place să las impresia oamenilor, că un capriciu a lor este un ordin.
Ştiu, eşti un fulg. Te-ai topit în faţa ochilor mei. Nu-ţi mai văd sclipirea.
Zboară un porumbel. Mă roagă să-i deschid geamul. Răspândeşte lumină. Este un miracol. Mă încântă această dimineaţă. Este una unică.
Ştiu, eşti tentaţia mea. Eşti o oglindă. Eşti penibil.
Vreau liniştea toamnei. Vreau visul iernii. Nu suspina. Poate îmi trece. Deşi, am toată convingerea că, nu. Acum sunt mai rafinată. Rafinată ca zâmbetul primăverii.
N-am nevoie de abnegaţia ta. Nu te zăpăcesc. Eşti ceea ce întruchipează prin sine realitatea. Sunt simplă şi complicată. Sunt ceea ce-ţi doreşti. Sunt ca nimeni alta.
Paşi de copil
Poteca care ducea spre padure părea a fi de străbătut mult timp. Dar se auzeau sunetele ce le poate produce doar pianul… Deci stăpâna “Viaţă” s-a îndreptat spre acel loc…
Fiecare loc unde ne dorim cu ardoare să ajungem, reprezintă ţelul nostru. Dar nu tot se obţine aşa de uşor sau greu. Ceea ce am mai experimentat este uşor, şi ce nu, la rându-i este greu. De obicei, majoritatea oamenilor din neştiinţă, singuri îşi complică lucrurile.
… Şi-a dat seama că acolo o persoană încearcă din răsputeri să cânte ceva. Totuşi, nu se simţea perfecţiunea şi claritatea notelor. Stăpâna “Viaţă” păşea în tăcere pe urmele sunetului, printre fluturii albaştri, verzi, galbeni, roşii şi printre florile de aceleaşi culori.
O fermeca tenacitatea şi perseverenţa persoanei care încerca să obţină performanţa. Puţini oameni îşi păstrează atât de mult timp insistenţa în privinţa unui lucru mult dorit, gândi ea.
De îndată ce se apropie din ce în ce mai mult de sunet, în faţă începuse a i se aşterne o poiană plină de lalele, în mijlocul căreia se afla pianul. Pe scăunelul de lemn încrestat stătea aşezat un copil…
De obicei, copii sunt aceia care ne reamintesc de minunile vieţii şi visele care pot deveni realitate.
… Stăpâna “Viaţă” îl întrebă: – Care este scopul de a obţine performanţa? Şi de ce ţii atât de mult să cânţi perfect această melodie?
- Pentru că, mă voi vindeca, mă voi vindeca de lucrurile care nu le-am cunoscut şi care îmi produceau suferinţă. Numai astfel voi putea înţelege, care ar fi răspunsul la următoarea ghicitoare care urmează s-o cunosc şi s-o dezleg. Căci am un scop. Iar ca să ajung la acel scop, trebuie să dezleg toate enigmele posibile care m-ar apropia de el. Numai aşa voi cunoaşte care ar fi următorul pas.
- Şi care este visul tău?, se interesă Stăpâna “Viaţă”. Visul meu este ca toate creaturile să fie fermecate de acest cântec. Visul meu este ca ceea ce fac eu, şi ceea ce încerc să fac, să-i facă mai fericiţi, mai încrezători în forţele proprii şi mai buni.
- Sunt sigură că ve-i obţine asta. Păstrează-ţi doar nealterată credinţa.
Era departe de poiana unde se afla copilul şi pianul său. Însă ştia, că în lume se va produce o schimbare. O schimbare pe care o poate face doar sufletul unui copil, care nu se dă aşa uşor bătut precum sufletul unui matur. Cel ce nu face nimic este cel care crede că nu se poate face. Din vise, imaginaţii şi dorinţe se nasc multe succese!
Exclusivitatea Pasiunii
O pasiune n-are nevoie de motivări. Ea nu cere neapărat să fie înţeleasă şi explicabilă. Dimpotrivă, începe acolo unde nu mai e nimic de explicat, sfârşind abia când simte din nou nevoia de lămuriri. (Octavian Paler) Pasiunea este mărturia entuziasmului pe care îl trezeşte un anumit ţel, precum şi revolta împotriva împrejurărilor vitrege exterioare care împresoară acest ţel. (Dostoievski) Pasiunile combat inerţia şi nepăsarea, care uzează pe om mai repede ca viciile. (Joseph Athanase Paul Dourner) Fără pasiuni nu există nici sublimul, fie în moravuri, fie în creaţie – artele frumoase s-ar întoarce înapoi la copilăria lor, iar vârstele s-ar bagateliza. (Denis Diderot) Numai pasionaţii realizează opere într-adevăr durabile şi fecunde. (Miguel de Unamuno)
Misterele scoicilor
Când am călcat întâia dată pe nisip, luna strălucea pe apa mării şi lumina o cale spre undeva. Undeva, care în mare nu se desluşea. Ţărmurile care nu se văd se desluşesc mai greu.
Dimineaţa, când încă nisipul este străin de paşii vizitatorilor, totuşi alte urme îl abundă din plin. Oare care urme? Acelea ale pescăruşilor. Minunate şi care nu le observă oricine. Pe parcursul zilei zborul pescăruşilor în vazduh farmecă locul şi senzaţia însufleţitelor trupuri bronzate de pe plajă.
Marea şi nisipul te ademenesc cu parfumul lor subtil. Cu marea şi cu valurile ei, nu are sens să te lupţi. Intrând în mare în calitate de om atotputernic rişti să nu mai ieşi din ea niciodată. Marea iubeşte echilibrul. Acela care e creat de peşti, de scoici, de plante acvatice… de oameni care învaţă să înnoate ca peştii. Marea te învaţă cum să-ţi armonizezi viaţa.
Numai frica, teama, spaima îţi răpesc din darurile pe care ţi le oferă apa. La fel ca şi în viaţa de zi cu zi. Deseori, nu doar aceşti trei inamici sunt cauza anumitor situaţii neplăcute. Ci şi neobişnuinţa de a primi ceva extraordinar. Ceva care nu ne-am imaginat că-l putem avea şi totuşi l-am primit. Fiind nepregătiţi de a accepta ceva, refuzăm. Ignorând cele mai importante şanse în viaţă. E important să înveţi să primeşti şi să accepţi! De două ori aceleaşi daruri nu le mai primim. Deşi pare uşor la prima vedere să primeşti lucruri noi, nu e atât de uşor cum e să ţi se ofere ceva cunoscut şi obişnuit. Învaţă-te să primeşti, la fel cum trebuie să conştientizezi, ceea ce ai oferit pe tot parcursul vieţii tale altora!
Scoica reprezintă acea carte a mării care ne dezvăluie secrete şi ne inspiră la un alt nivel de înţelegere. Câte scoici are marea, atâtea secrete.
Piese de puzzle
Sondaje false. Alţi decedaţi pe listele electorale. Clopotele bisericilor ne vor vesti şi ne vor transmite la nivel spiritual mâine dimineaţă, atitudinea pe care va trebui să o avem şi să o simţim de acum încolo. Oarecum până mâine mai e ceva timp. Se crede că totuşi ceva se mai recuperează. Din acel adevăr, din acea posibilitate conform căruia acţionezi după propria voinţă. De această dată, totul decurge mai insistent când e vorba de nelegiuiri.
Deşi sunt sigură, că alegătorii sperau să nu mai revadă în liste persoane nelalocul lor. Care au văzut, au rămas profund dezamăgiţi şi tulburaţi de cele văzute. Totul are nevoie de timp ca să se metamorfozeze. Iar de asta nu sunt conştienţi toţi, pe moment. Nu poţi să culegi de două ori fructele coapte dintr-un pom în acelaşi anotimp! Numai dacă, printre crengi nu au mai rămas vreo două fructe verzi… Care într-un final ar mai produce un zâmbet de copil.
Atmosfera de senzaţional se aşteaptă. Orice ce ar fi fiecare va învăţa să-şi trăiască senzaţionalul propriu de acum încolo. Orice ce ar fi nu trebuie să abandonăm ceea ce am început să facem şi la ceea ce aspirăm.
Să de-a Domnul, ca aceste alegeri să fie cruciale!
Dacă îţi place cum trăieşti, nu merge la vot!
Dacă te impresionează frumuseţea străzilor pe care păşeşti, bucuria şi zâmbetul oamenilor pe care îi întâlneşti zi de zi, nu merge la vot! Dacă îţi place să mergi în acelaşi mijloc de transport în care a-i urcat până acum, nu merge la vot! Dacă nimeni nu încearcă să te umilească şi să te ignore din lipsa de bani şi alte resurse financiare, nu merge la vot! Dacă ai posibilitatea să faci ceea ce-ţi place în fiecare zi sau poţi să iai propriile decizii neţinând cont de anturaj, nu merge la vot! Dacă îţi găseşti cu uşurinţă un loc de muncă cu un salariu care îţi permite să-ţi procuri orice, nu merge la vot!
Ăsta-i îndemnul meu!
De ce oamenii votează? – pentru că astfel, cred că vor izbuti să obţină mai multe beneficii din partea statului, decât au obţinut până acum; – votează că să nu îi judece alţii care votează; – pentru că simt necesitatea recunoaşterii importanţei lor ca fiinţă întro societate; -votează pentru că s-au născut cu acel spirit, care poate schimba lumea.
Şi de ce nu? – indivizii nu votează pentru că sunt decepţionaţi şi cred că nimic şi nimeni nu se mai poate schimba atât de rapid; – nu votează din lenevie şi egoism; – pentru că aparţin unor asociaţii relegioase*.
*Notă: Asociaţiile religioase (sectele) se abţin de la dreptul de vot, pentru că cred că în caz că se întâmplă ceva rău în ţară, aşa a fost voia lui Dumnezeu, iar ei nu trebuie să încalce cuvântul lui, schimbând ceva. Totul se va muşamaliza cu timpul cu ajutorul lui Dumnezeu, şi ei nu trebuie să mişte un deget!
Tu vei merge la vot!
Pentru că: Vrei să înlături teroarea, frica şi nedreptatea!
Pentru că: Vrei să-i vezi alături pe cei dragi!
Pentru că: Nu mai poţi tolera minciuna şi corupţia care persistă în toate instituţiile publice!
Pentru că viaţa nu e atât de lungă, şi nu ai timp să laşi deoparte odihna pe care o meriţi, serviciul la care visezi, oraşul în care doreşti să trăieşti, doar din cauza lipsei de resurse materiale!
Informează-te, Alege şi Votează la 29 iulie 2009!
Vor să transforme Moldova…
Vor să transforme Moldova … Se limitează din ce în ce mai mult posibilitatea cetăţenilor la exprimare. Ai senzaţia că tind doar să transforme Moldova într-un lagăr de concentrare, asemeni Auswitz-ului. Unde există ca şefi, “dracii din iad”… Şi unde nu există umanitate.
De ce se reclamă cu necesitate distrugerea fizică şi morală a aproapelui, din simplul motiv că acest individ doreşte să instaureze dreptatea, adevărul şi libertatea sa? De ce se strivesc aceste valori?
Deja au început presiunile asupra companiei Orange, operator de telefonie mobilă sau aceasta singură s-a lăsat manipulată şi influenţată. Reducerea numărului de mesaje pe care le poate expedia un utilizator de pe web, este un fapt care trezeşte indignarea şi revolta multora. Cu atât mai mult cu cât acest mijloc de informare servea pentru a înştiinţa cât mai mulţi cetăţeni despre necesitatea votării partidelor care propagă adevărul, şi nu minciuna. Trebuie să conştientizăm din ce în ce mai mult obscuritatea şi întunericul pe care îl poate aduce reîntoarcerea regimului comunist la putere. Din anumite surse, foarte mulţi abonaţi deja au expediat scrisori, pentru a li se explica motivul acestei acţiuni ai firmei Orange. Nu se pot încuraja astfel de devieri de la normal după placul cuiva, şi în detrimentul cetăţenilor, cu atât mai mult pe timp de campanie electorală, când concurenţii electorali trebuie să fie egali în faţa legii. Cuiva adică, trebuie să i se permită totul, dar cuiva nimic!
Nu trebuie să permitem intimidările, căci Viitorul trebuie să fie opera noastră, a celor tineri, care fac o deosebire clară între comunism şi democraţie, între libertate şi sclavie, între adevăr şi minciună. Minciuna care cineva încearcă să o toarne ca din găleată, din abundenţă.
Lăsaţi-ne să ne încercăm posibilităţile, să parcurgem raţiunea, în sens invers, drumul pe care ne conduce natura; Lăsaţi-ne să transformăm opera de necesitate, într-o operă a voinţei libere; Lăsaţi-ne să ridicăm necesitatea fizică la rang de necesitate morală!
Zile inegalabile…
Corupţia înfloreşte ca o floare zi de zi, iar cei care iau mită, îşi împăturesc frumos banii de hârtie multicolori… Oare cât va dura?
Politicieni moldoveni, cu figura îmbibată de icre, cărnuri şi vinuri continuă să-şi afişeze zâmbetul prosper în campania electorală… mai participă în campanie pentru că încă consideră că nu ne-au luat totul…
Câinii vagabonzi ai Chişinăului încă, latră pentru a alunga duhurile rele ca alde Stalin, Lenin şi alţi de acelaşi neam.
Portretul lui Lupu, îl vezi unde vrei şi unde nu, de începi să simţi că ţi se bagă în suflet ca cuţitul în mămăligă…
Mai plouă… cineva de sus, speră să le răcorească creierele cuiva…
România mai insistă ca Voronin să renunţe la vize pentru românii de peste Prut… O să renunţăm cândva cu siguranţă, numai asta pot să promit la momentul de faţă! Şi după 29 iulie mai vedem…
Opoziţia, insistă şi ea tenace asupră dezvăluirii adevărurilor a lor, ale noastre, ale tuturor.
Tinerii care se amuzau înainte de alegerile de pe 5 aprilie, de idea de a nu mai vota…se trezesc îngroziţi la realitate… şi se mobilizează mai mult ca niciodată.
Tricolorul mai flutură încă… ca un Rege pe clădirile principale… şi ne mai bucurăm de prezenţa lui!
Veşnicia tricolorului ce uneşte sufletele române încă nu ne-a trădat niciodată!
Aduc omagiu, celor care luptă pentru limbă şi neam!
Neprevăzut. 
În dulcea agonie/ Pe muntele înalt/Apare Basarabie,/ În strigăte, cu calm./
Tot neamul o zăreşte,/ Cu jale, cu tristeţe/ Aşteaptă, totuşi florile/ Spre pod să se îndrepte./
Deretică prin case/ Toţi cei în aşteptare/ Se luminează calea/ Cu stele sclipitoare./
Şi ea, cu paşii moi, alene/ Se mişcă tulburată/ De parcă, chiar s-ar teme./
Valul sorţii o conduce/Pe ea, pe Basarabia cea dulce!/
Încercări grele o aşteaptă/Totuşi, spiritul de luptător/O va răsplăti, cu siguranţă!/
(Autor – Tatiana Tolici)
